Tainele trecutului

I se spunea Diavolul, căci enigmaticul Julian, conte de Ravenwood, era un bărbat cu un temperament vulcanic, iar moartea primei lui soții, în condiții misterioase, nu a putut să fie dată uitării. După unele zvonuri, frumoasa Lady Ravenwood se înecase în apele întunecate ale iazului de pe domeniu. Alții vorbeau în șoaptă despre crimă și despre mânia Diavolului. Acum, frumoasa Sophy Dorring, fiica unui mic nobil de țară, urmează să devină noua contesă de Ravenwood. Vrăjită de ochii lui de smarald, Sophy are totuși propriile motive pentru a accepta o căsătorie de conveniență. Unul este răzbunarea, iar pentru asta îl va implica pe Julian într-un șantaj primejdios. Celălalt motiv îi este mai aproape de suflet, dar, pentru punerea lui în practică, tânăra trebuie să treacă printr-o aventură la fel de periculoasă: Sophy Dorring are de gând să-l învețe pe Diavol să iubească din nou.    Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărțile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare!

Cartea Tainele trecutului este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)