Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry

Tulburat de scrisoarea de rămas-bun primită de la Queenie Hennessy, o fostă colegă de serviciu pe care nu o mai văzuse de douăzeci de ani, Harold Fry, un pensionar dintr-un mic oraș din sudul Angliei, iese să pună la poștă câteva rânduri de răspuns. Dintr-un impuls irezistibil și necugetat, pornește însă pe jos către spitalul unde este internată Quennie, convins că aceasta va avea puterea să rămână în viață până la sosirea lui. Fără ghete de drumeție, hartă sau telefon, Harold Fry își începe neobișnuitul pelerinaj preț de opt sute de kilometri, cu credința că prietena lui va continua să trăiască atâta timp cât el continuă să meargă. Timp de optzeci și șapte de zile, traversează Anglia de la nord la sud, purtându-și crucea ratării și a greșelilor din trecut, în speranța izbăvirii. Ca orice „pelerin“ al căutării de sine, Harold Fry de la începutul romanului nu este același Harold Fry de la sfârșitul lui.

Cartea Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 38.44 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)