Un joc de noroc

După o copilărie mizeră și violentă, Chance a căpătat o nouă viață datorită familiei Mackenzie, care l-a primit în mijlocul ei, oferindu-i nu numai un cămin, ci şi dragoste necondiţionată. Devenit ofițer în Serviciul de Informații al Marinei și apoi șef al unei companii de securitate, Chance a avut succes în toate misiunile în care a fost implicat. Excepţia este Crispin Hauer, un terorist cu nenumărate victime la activ, care a reuşit mereu să-i scape din plasă. Singurul punct slab al lui Hauer pare să fie Sunny, fiica lui, pe care Chance intenționează s-o folosească drept momeală pentru a-l face pe Hauer să iasă din ascunzătoare. Primul pas: seducerea lui Sunny, o misiune nu numai uşoară, dar şi plăcută pentru Chance. Planul nebunesc funcţionează perfect când Chance și Sunny rămân captivi într-un canion vreme de câteva zile, timp în care manevra de seducție are efectul scontat. Totuşi, Chance nu a luat în calcul propriile sentimente pe care fermecătoarea tânără i le trezeşte şi motivul pentru care ea preferă să se ascundă de propriul tată. Acum, planul atât de ingenios îi aduce la un pas de dezastru, iar plasa de minciuni pe care Chance a ţesut-o ar putea să-l facă să piardă nu doar viaţa, ci şi o dragoste aşa cum nu spera să întâlnească vreodată.

Cartea Un joc de noroc este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)