Tentația păcatului

SERIA „LORZII NOPȚII“   Hotărâtă să-l împiedice pe neisprăvitul ei frate să risipească de tot averea din ce în ce mai împuținată a familiei, Lady Eliza Brentford se decide să-l urmărească în cuibul depravării unde acesta își pierde timpul și banii. Acolo, la lumina lumânărilor și în atmosfera de desfrâu, Eliza îl cunoaște pe bărbatul pentru care fratele ei nutrește o admirație imensă – marchizul de Haddan, Gryffin Dwight, unul dintre celebrii Cerberi. Pierdută în ochii lui verzi, Eliza nu poate să nu fie atrasă de farmecul bine-cunoscutului crai – o tentație a păcatului pe care nu a simțit-o niciodată.Când Gryffin apare pe neașteptate la moșia Elizei ca invitat al fratelui ei, un sărut furat în grădină conduce la o noapte de pasiune dezlănțuită. Brusc, fermecătoarea văduvă simte că toate visurile ei neîmplinite până atunci ar putea deveni realitate. Dar ar putea acest maestru al seducției să nutrească sentimente adevărate și profunde pentru Eliza și să renunțe la viața ușuratică de până atunci? Sau secretele pe care fiecare dintre ei le ascunde vor face ca aparențele înșelătoare să le distrugă șansa la fericire?   Cara Elliott a publicat romane foarte apreciate de cititori şi de critici de specialitate, distinse cu premii importante, cum ar fi Daphne du Maurier şi Golden Leaf. A primit, de asemenea, două nominalizări la Premiul RITA acordat de Asociaţia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America.

Cartea Tentația păcatului este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.9 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)