Posibilități nenumarate

SERIA „FAMILIA MACGREGOR“ Alan MacGregor știe foarte bine ce își dorește de la viață – cel puțin pe plan profesional, drumul îi este foarte clar trasat. La treizeci și cinci de ani, are o carieră politică de succes și mari șanse ca într-o bună zi să candideze la președinție. Însă fiul cel mare al lui Daniel MacGregor nu se grăbește foarte tare să se așeze la casa lui, spre marea dezamăgire a impetuosului său tată. În momentul când dă cu ochii de Shelby Campbell, Alan știe că și-a găsit în sfârșit perechea perfectă – care se dovedește a fi total diferită de frumusețea elegantă și convențională cu care toată lumea s-ar fi așteptat să-l vadă. Nonconformistă, vulcanică și independentă, Shelby este proprietara unui magazin de ceramică, iar un politician este ultimul bărbat de care s-ar fi gândit că ar putea să se îndrăgostească. Cu toate acestea, tragedia care i-a marcat copilăria o face pe Shelby să încerce să-l țină la distanță pe fermecătorul senator. Alan însă este decis să-i demonstreze că viața poate oferi posibilități nenumărate, iar dragostea adevărată este cea mai importantă dintre ele… Nora Roberts a scris peste 200 de romane de dragoste, și majoritatea au intrat în topurile de vânzări realizate de New York Times. Cărţile ei au fost publicate în 35 de țări, în peste 400 de milioane de exemplare.

Cartea Posibilități nenumarate este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.9 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)