O femeie împlinită

Victoria Lawson, o fată dolofană cu păr blond, ochi albaștrii trăsături banale, se simte o străină în familie și într-un oraș în care fizicul înseamnă totul. Tatăl ei, Jim, este înalt și zvelt, iar mama, Christina, o brunetă minionă și grațioasă . În comparație cu Gracie, sora considerată de toată lumea perfecțiunea întruchipată, tânăra rămâne pentru părinții ei „prăjiturica noastră de probă”. Dar o întâlnire întâmplătoare, o trădare incredibilă și o confruntare în familie marchează un punct de cotitură în existența celor două surori, iar Victoria va fi pusă în fața unei provocări majore: să se accepte pe sine așa cum este, să fie mulțumit de ea însăși să fie mândră de victoriile obținute cu atâta truda. Voinică sau nu, este o femeie minunată , fapt pe care îl descoperă și ea în cele din urmă .   Noul roman al lui Danielle Steel celebrează , într-o manieră emoționantă și incisivă, virtuțile frumuseții neconvenționale și pune într-o nouă lumină chestiunea spinoasă a greutății corporale și impactul său asupra respectului de sine și relațiilor de familie. 580 de milioane de cărți vândute în 47 de țări! Cel mai vândut autor în viață din toate timpurile!

Cartea O femeie împlinită este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)