Mireasă pentru un prinț

Când îți dorești cu adevărat, basmele pot deveni realitate…Încă de la frageda vârstă de zece ani, Lady Jocelyn știa exact ce-și dorea de la viață – să devină prințesă –, iar cel mai tainic vis al ei era să se mărite cu un prinț tânăr și frumos și să trăiască într-un castel adevărat. Opt ani mai târziu, visul ei este aproape să devină realitate, când prințul Alexei Frederick Berthold Ruprecht Pruzinsky, moștenitorul Regatului Avaloniei, își manifestă deschis interesul pentru uluitor de frumoasa domnișoară. Dar întâlnirea secretă cu prințul, în timpul căreia Jocelyn speră că va fi cerută de soție, este întreruptă în mod neașteptat când se trezește în mijlocul unui complot care îi pune viața în pericol. Salvarea vine din partea lui Rand, viconte de Beaumont, un bărbat îndrăzneț, aflat în slujba regelui, care este hotărât să o apere cu orice preț. Singura soluție este să o ducă departe de Londra, iar pentru a-i proteja reputația este de acord să se căsătorească imediat cu ea, chiar dacă o consideră departe de idealul său de soție. Însă sub firea independentă și atitudinea aparent superficială și ușuratică, Rand descoperă o vulnerabilitate înduioșătoare și o pasiune arzătoare. Dragostea tot mai profundă care se naște între ei este însă pusă la încercare de secretul șocant al lui Rand care, dacă ar ieși la iveală, ar putea să o determine pe Jocelyn să-și piardă încrederea în el… sau să o facă să realizeze că, pentru a fi un prinț adevărat, este nevoie de mai mult decât de sângele albastru.

Cartea Mireasă pentru un prinț este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)