Dulce abandon

Câteodată realitatea depășește cele mai nebunești închipuri De cinci ani, Serena conduce firma Fantasy Incorporated, prin care îndeplinește fanteziile clienților săi. Niciodată însă nu a avut curajul să-și pună în practică propriile fantezii. Până acum… Dorința cea mai ascunsă a Serenei este să-și cedeze trupul unui bărbat care să-i facă pe plac și totodată să exercite asupra ei o autoritate completă. Damon Roche, patronul unui sex-club exclusivist, este un bărbat destul de puternic încât să o determine să facă orice dorește el. Orice. Împreună vor intra într-o lume la care ea nu a putut decât să viseze. Astfel, Serena are ocazia ca, timp de o săptămână, să ducă o viață total diferită de existența ei de până atunci. Damon însă nu intenționează să-i redea apoi libertatea, căci Serena este femeia ideală pentru el. Astfel, va face tot posibilul pentru a o convinge să transforme fantezia în realitate, iar pe Serena în supusa lui adorată și răsfățată. Maya Banks și-a câștigat celebritatea odată cu publicarea seriilor de cărți erotice și de suspans romantic. Vândute în milioane de exemplare în întreaga lume, romanele sale au intrat de cele mai multe ori în topurile de bestselleruri ale New York Times și USA Today.

Cartea Dulce abandon este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)