Dorințe rebele

 Când o lady riscă totul pentru a câștiga inima cavalerului său…În Anglia feudală, Elizabeth Montwright abia scapă cu viață din masacrul în care îi este ucisă întreaga familie, fiind obligată să fugă din castelul ce îi aparținea de drept. Hotărâtă să se răzbune, se întoarce deghizată într-o simplă țărăncuță, ca să ceară ajutorul șoimului – Geoffrey Berkley, puternicul baron care îi alungase pe criminali.Numai un bărbat cu inima de piatră ar putea rezista rugăminților fierbinți venite din partea unei femei frumoase, iar Geoffrey își dă seama că nu-și dorește nimic cu atâta ardoare decât să câștige inima lui Elizabeth. Luând-o de soție și oferindu-i protecția numelui său, șoimul caută să afle cine sunt cei răspunzători pentru nenorocirea abătută asupra ei și a familiei sale, dar, în același timp, descoperă că proaspăta lui soție are un spirit năvalnic și un comportament total neobișnuit pentru normele vremurilor. La rândul ei, Elizabeth consideră că Geoffrey mai are multe de învățat pentru a deveni un soț pe gustul ei, așa că face tot posibilul să îi îmblânzească inima și să-l facă să-și deschidă sufletul. O luptă a voințelor, din care dragostea va ieși cu siguranță învingătoare…„Un roman cu o intrigă fermecătoare și scene de dragoste pline de senzualitate… Julie Garwood este o povestitoare înnăscută.” Affaire de CoeurJulie Garwood este una dintre cele mai bine-cunoscute scriitoare de romane de dragoste cu caracter istoric, cele peste 30 de romane publicate până acum fiind traduse în zeci de limbi.

Cartea Dorințe rebele este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 19.17 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)