Berlin 1961

"Berlinul este cel mai periculos loc din lume. URSS dorește să realizeze o operație asupra acestui punct sensibil, să elimine acest ghimpe, acest ulcer." Asta declara Nikita Hrușciov la summitul de la Viena din iunie 1961. După numai două luni, în august 1961, se ridica Zidul care avea să împartă orașul în două timp de aproape trei decenii. Bazată pe dosarele de curând desecretizate de administrația americană, Berlin 1961 este o lectură fascinantă pentru cei care doresc să afle mai multe despre importanța Zidului Berlinului în confruntarea dintre Est și Vest și despre principalii actori de pe scena politică a lumii care au jucat un rol esențial în acele momente cruciale. Cartea aduce o perspectivă nouă asupra unui moment de mare cumpănă din timpul Războiului Rece, când Kennedy și Hrușciov s-au aflat foarte aproape de declanșarea unui conflict nuclear ce ar fi schimbat iremediabil soarta omenirii. Frederick Kempe, scriitor și jurnalist de succes, a fost timp de douăzeci și cinci de ani reporter și editorialist la The Wall Street Journal. Cartea de față este a patra publicată, după Divorcing the Dictator: America's Bungled Affair with Noriega, Siberian Odyssey: A Voyage into the Russian Soul și Father/Land: A Personal Search for the New Germany. „Kempe analizează magistral mecanismele Războiului Rece, făcându-ne să-l înțelegem în toată complexitatea lui.”      (Zbigniew BrzeziÅ„ski) „O carte bine documentată și captivantă, care oferă cititorilor multe lecții pentru prezent.”         (Henry Kissinger)

Cartea Berlin 1961 este la reduceri

Distribuit de Litera.ro la pretul cu discount aplicat de 59.9 LEI.

Nu uita ca Litera.ro are in paralel si alte reduceri online la mii de carti, cadouri si alte produse minunate.

(Visited 1 times, 1 visits today)